Treceți la conținutul principal

Studierea unui instrument muzical

Părți ale unei chitare
Image result for music hd

Studiul unui instrument muzical în copilărie influenţează pozitiv capacitatea auditivă la maturitate, având beneficii în ceea ce priveşte dezvoltarea creierului, se arată într-un studiu al cercetătorilor americani, potrivit dailymail.co.uk.
Lecţiile de muzică din copilărie ajută creierul şi auzul să se menţină în formă odată cu înaintarea în vârstă, potrivit cercetărilor efectuate.
"Acest studiu sugerează importanţa educaţiei muzicale pentru copii, dar şi pentru o îmbătrânire sănătoasă", au spus cercetătorii.
Studiul a urmărit cât de repede percepe creierul sensul unui sunet. Deşi se crede că surzenia începe din urechi, creierul joacă, de asemenea, un rol important în ceea ce priveşte capacitatea auditivă, ajutând oamenii să audă mai clar.
Dacă sunetul este procesat mai lent, ar putea fi mult mai dificil ca oamenii să audă o conversaţie într-un mediu în care există sunete de fundal, precum un bar sau un restaurant, sau să audă clar ce vorbeşte interlocutorul la telefon.
Pentru realizarea acestui studiu, o echipă de cercetători de la Northwestern University din Illinois, Statele Unite ale Americii, a analizat activitatea cerebrală a 44 de adulţi sănătoşi, în timp ce ascultau cuvântul "da". În cazul persoanelor care au învăţat să cânte la un instrument muzical vreme de mai mulţi ani, neuronii au răspuns mai repede la sunete. Cei care au cântat la un instrument muzical cel puţin patru ani au răspuns cu o milisecundă mai repede decât cei care nu au învăţat niciodată să cânte.
Toate instrumentele, de la pian la acordeon, ajută în mod egal.
Image result for music hd
"Să fii cu o milisecundă mai rapid nu pare să însemne mult, dar creierul este foarte sensibil la axa timpului, iar o milisecundă care combină milioane de neuroni poate face o diferenţă reală în viaţa adulţilor", a spus Michael Kilgard, cercetător în neurologie la Universitatea din Texas.
Aceste cercetări confirmă că modul în care se acţionează asupra creierului în primii ani de viaţă este important pentru felul în care acesta evoluează în următorii ani.
Alte cercetări au arătat că studierea unui instrument muzical poate contribui la stimularea coeficientului de inteligenţă şi nu este niciodată prea târziu pentru a începe cursurile. De asemenea, instrumentele muzicale ajută la o mai bună învăţare a unei limbi străine şi la interpretarea emoţiilor celorlalţi.
Deşi studiile muzicale par să aibă beneficii generale, aceia care se bucură de ele sunt mult mai avantajaţi.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, unul dintre motivele pentru care muzica poate aduce atât de multe schimbări la nivelul creierului este intersectarea sistemelor emoţionale şi de cunoaştere implicate în actul muzical.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 beneficii cognitive ale studierii unui instrument muzical Generalitati Studierea unui instrument muzical aduce beneficii uimitoare creierului, solicitând simultan mai multe regiuni cerebrale decât orice altă activitate intelectuala. Cele mai recente constatări ale oamenilor de știință, efectuate prin monitorizarea activității cerebrale folosind echipamente de ultima generație, arată că în creierul muzicienilor se produc adevărate explozii la nivelul proceselor cognitive. Cuprins articol Generalitati Efectele pozitive ale studierii instrumentelor muzical Efectele pozitive ale studierii instrumentelor muzicale Cercetarile recente au descoperit că persoanele care studiază un instrument muzical beneficiază de un antrenament excelent al creierului, această activitate fiind și o metodă terapeutică recomandată în dezvoltarea abilităților cognitive. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că simplul cântat la un instrument poate modifică propriu-zis formă creierului și capacități
Cum să înveți să cânți la chitară fără profesor Iesi din rutina: invata sa canti la Chitara! Ia-ti voucherul Ciupi cu 30 lei ... Iti dorești să înveți să cânți la chitară, asă că prietenii sau părinții ți-au făcut cadou un asemenea instrument? Probabil că deja te gândești să apelezi la sfaturile unui profesor și strângi bani pentru a-ți plăti cursurile. Desigur că este o decizie înțeleaptă, însă, până una-altă, poți încerca să înveți să cânți fără a lua lecții cu cineva. Noi te vom ghida în acest sens, oferindu-ți câteva sfaturi ce te vor ajută să îți îndeplinești visul. Iata cum poți lua lecții de chitară fără profesor! Cum să înveți să cânți la chitara Odata ce ai instrumentul la îndemână, trebuie să urmezi 5 pași simpli pentru a învață să cânți la chitara: 1. Ia aminte la cunoștințele de baza Inainte de toate, caută un tutorial despre cum se acordează chitară și despre acordurile de baza pe care trebuie să le înveți. Bineînțeles că nu ar strică să îți cumperi și o carte sau două des